Pensiile și salariile vor crește de anul viitor, potrivit unui nou pachet social. Măsurile vor fi comunicate în mod oficial chiar de săptămâna viitoare, după cum a precizat anterior și președintele Camerei Deputaților din România.
Surse din PSD au dezvăluit că pensiile și salariile din România vor crește, începând cu data de 1 ianuarie 2023. Propunerea face parte dintr-un pachet social stabilit de partid, care vine în contextul creșterii prețurilor la majoritatea categoriilor de produse și servicii. Conform declarațiilor oficialului, sumele pe care primesc românii vor fi mărite în funcție de indicele inflației.
„Vor fi mărite pensiile, vor fi indexate cu rata inflației. Legea există, se vor mări cu indicele de inflație”, a declarat Marcel Ciolacu, liderul PSD. (CITEȘTE ȘI: Casa de Pensii a făcut anunțul în urmă cu puțin timp. Este obligatoriu până pe 25 septembrie 2022)
După cum au precizat sursele din PSD, măsurile vor fi anunțate și în mod oficial, de săptămâna următoare. Creșterea ar fi resimțită pentru salariul minim pe economie, care va fi majorat de la 2.850 de lei la 3.000 de lei.
Pensile ar urma să fie mărite cu 15%, respectiv cu indicele inflației, procent care se va adăuga pentru categoriile care vor fi anunțate ulterior.
Sursele Antena 3 au adăugat și că ministrul Muncii dorește, de asemenea, să vină cu un set de propuneri pentru mărirea pensiilor și a salarilor românilor. Ministrul de Finanțe ar urma să verifice aplicabilitatea acestui pachet social și să calculeze impactul creșterii asupra bugetului de stat.
În ceea ce privește voucherele sociale de 250 de lei, acestea urmează să fie acordate și anul viitor. De acestea pot beneficia pensionarii care îndeplinesc condițiile stabilite și pot fi utilizate pentru a cumpăra alimente de bază. (CITEȘTE ȘI: Vești excelente pentru românii cu pensii sub 1.500 de lei! Se întâmplă începând cu 8 septembrie 2022)